O specie aparte

A trecut vremea beţiilor crunte
şi a timpului pierdut prin librării
citind rezumate de cărţi. Au trecut anii
presupuşi inocenţi în care ne gândeam numai la alţii,
acum ne mai gândim puţin şi la noi; căci vine apocalipsa şi nu putem fi aşa...
indiferenţi.

Aşa că stop cadru. De astăzi totul e permis.

Şi într-un peisaj schimbător pietonii se depăşesc între ei
pe banda de bicicletă, se bea vin alb în cantităţi de bere,
se joacă mima pe porunci iar bobocii din liceu
citesc Kant la gurile de la metrou.

Mi-aş dori un dicţionar pentru viaţă:
să-mi explice şi mie ce-i aia opera-rock, de ce se beau şurubelniţe,
de ce se cumpără din ce în ce mai puţine stilouri şi de ce
informaţia costă bani virtuali.

Stop cadru din nou. De astăzi vreau ca totul să fie permis.
Poezie-rap.

Într-un moment liric îmi dau format la creier şi restart la viaţă,
îmi iau un telefon fix din piaţă şi schimb zece beri goale pe-o femeie îmbrăcată
doar în prejudecăţi, răsfăţ pentru mine şi prietenii mei, animale sociale.

Sunt mai bun ca ei toţi la un loc şi mă mândresc cu asta,
ei se mândresc doar cu nevasta, şi cu casa, numai eu mă mândresc cu viaţa.

Stop-rap-inchipuit. Stop cadru. Stop delir şi amuzament infertil.

Stop-joc, e timpul să mai şi trăim.