Greu sa fii zeu.

Greu să fii zeu.


Mult fum printre oraşe.
Ai zice că şi-a dat foc însăşi natura
într-o tentativă de sinucidere
(s-a săturat să fie pângărită).

_{Nici drumurile nu mai sunt ce-au fost.}


Sunt negre zidurile şi sparte toate becurile,
de parcă însăşi satan şi-ar pregăti
venirea pe pământ. De-am şti cu siguranţă,
i-am da cadou o creangă de măslin.

_{Nici chiar lumina nu mai e ce-a fost.}


Sunt negri oamenii.
Şi-au aşezat cărbuni încinşi pe suflet
crezând că le va ţine loc de penitenţă.
Au ars pe rând compasiunea, dorul de casă
şi la sfârşit până şi fericirea.

_{Şi nici copiii nu mai sunt ce-au fost.}


M-am înnegrit până şi eu.
De la fumat pasiv sau de la hainele de doliu,
nu voi şti niciodată. Acum aştept doar iarna,
să văd dacă şi fulgii de zăpadă tot negri îmi vor apărea.

_{Probabil că nici crăciunul nu va mai fi la fel.}